Secrete întunecate: Ce încearcă să ascundă cel mai mare regim criminal din lume (video)

O femeie însărcinată în luna a 7-a a fost atârnată de o grindă. Ambele mâini i-au fost legate cu o frânghie aspră care a fost trecută peste un scripete ataşat de grindă. Taburetul pe care stătea în picioare a fost îndepărtat, aşa că femeia a rămas suspendată în aer. Grinda se afla la 3-4 metri înălţime. Un capăt al frânghiei era ţinut de gardieni. Când trăgeau de frânghie, femeia era suspendată în aer; îndată ce dădeau drumul frânghiei, victima cădea. Această femeie însărcinată a fost torturată în felul aceasta până când a avortat. Şi mai crud e faptul că soţul ei a fost forţat să o privească agonizând, în timp ce copilul lor nenăscut îşi găsea sfâşitul sub ochii săi.

Povestea de mai sus nu e desprinsă dintr-un film de groază, s-a întâmplat în zilele noastre, în lagărul de muncă forţată Wanjia din China şi nu este vorba despre un caz singular. Asemenea doamnei care şi-a pierdut copilul şi a văzut moartea cu ochii, începând din 1999, milioane de oameni nevinovaţi au căzut victime unei campanii de o brutalitate care sfidează orice raţiune omenească, doar pentru că practicau Falun Dafa.

Crimele împotriva acestui grup masiv de oameni buni – căci practica Falun Dafa, pe lângă exerciţii fizice, îi îndrumă pe cei care o urmează să respecte în viaţa de zi cu zi un set de învăţături morale şi să încerce să fie mai buni, mai altruişti – au ieşit la iveală începând cu anul 2001 graţie unui jurnalist curajos care a adus în atenţia mass-mediei internaţionale unul dintre cele mai şocante evenimente înregistrate de istoria recentă.

Pentru raportarea sa privind uciderea şi torturarea practicanţilor Falun Dafa, jurnalistului i-a fost decernat în mai 2001 premiul Pulitzer.

Deşi s-au scurs mulţi ani de atunci, lumea ştie în continuare prea puţin despre ceea ce se întâmplă în spatele scenei în China pentru că regimul comunist a avut grija să-si ţină bine ascunse de ochii lumii atrocităţile. Motivul? Expunerea lor ar lovi devastator în însăşi legitimitatea şi existenţa Partidului care domenşte de ceva vreme, cu o mână de fier, peste o ţară a cărei civilizaţie şi cultură au înflorit de-a lungul a 5.000 de ani.

Vom încerca să intrăm în “culisele” acestor crime împotriva umanităţii şi să expunem factorii care le-au declanşat.

Falun Dafa

În anii ’90, parcurile celei mai populate ţări din lume erau pline de oameni care practicau un tip de exerciţii line, adânc înrădăcinate în cultura tradiţională chinezească. Dintre toate practicile şi şcolile de acest gen ale vremii, una a ieşit în evidenţă. Si nu doar că a ieşit în evidenţă, ci a şi produs schimbări profunde în societatea chineză: Falun Dafa, denumită şi Falun Gong.

Spre deosebire de alte practici care vizau doar ameliorarea condiţiei fizice, Falun Dafa punea un mare accent pe îmbunătăţirea constantă a caracterului moral al individului, prin respectarea unui set de învăţături care avea la bază trei principii fundamentale: Adevăr, Compasiune şi Toleranţă. Astfel, pe lângă cele cinci exerciţii ale Falun Dafa, practicanţii încercau să-şi alinieze gândurile şi faptele din viaţa de zi cu zi la aceste valori universale printr-o formă de autodisciplină interioară denumită “cultivare” în cultura antică chineză.

Prezentată public în mai 1992, Falun Dafa a cunoscut – graţie beneficiilor sale – o evoluţie fără precedent în societate: în doar câţiva ani, unul din 13 chinezi practicau aceste exerciţii.

De altfel, beneficiile aduse societăţii au fost recunoscute la vremea respectivă inclusiv de Guvernul chinez. Nu e de mirare, căci din primul sondaj medical de amploare realizat în Beijing la vremea respectivă reieşea că Falun Dafa a ajutat statul să economisească anual 3.270 de yuani de persoană, bani reprezentând cheltuieli medicale ce nu au mai fost necesare.

Economiile aduse bugetului nu erau singurul motiv pentru care şcoala merita toată aprecierea statului. Pe lângă faptul că îşi ameliorau starea de sănătate, chinezii care practicau Falun Dafa îşi îmbunătăţeau constant caracterul moral, devenind astfel mai harnici şi mai disciplinaţi în muncă.

Aşadar, Falun Dafa a devenit în scurt timp cea mai răspândită practică de acest gen din istoria Chinei, contribuind semnificativ la stabilizarea uneia dintre cele mai complicate societăţi din lume. În 1998, numărul practicanţilor era cuprins, potrivit estimarilor oficiale, undeva între 70 – 100 de milioane şi înregistra o continuă creştere. Se depăşise practic numărul membrilor Partidului Comunist Chinez (PCC). Şi atunci s-a întâmplat ceva ce avea să cutremure China.

O decizie care a şocat lumea

Deşi Falun Dafa, prin însăşi natura sa, era total apolitică, paşnică şi aducea importante beneficii ţării, conducătorul PCC Jiang Zemin a decis eradicarea ei completă.

Liderul PCC era, potrivit mai multor analişti, extrem de nemulţumit de popularitatea practicii, care avea acum mai mulţi aderenţi decât însuşi Partidul şi, ca orice dictator, era speriat de un număr atât de mare de oameni care gândesc liber, dincolo de propaganda oficială. Mai mult, principiile Falun Dafa erau văzute în opoziţie directă cu filozofia violenţei şi a luptei de clasă promovate de Partid.

Astfel, pe 20 iulie 1999, Jiang Zemin a dezlănţuit teroarea împotriva propriului popor. A urmat o campanie brutală de eliminare a Falun Dafa ce amintea de Marea Revoluţie Culturală a lui Mao. Dorinţa şefului PCC era ca în trei luni să şteargă de pe faţa pămânului Falun Dafa.

S-a început printr-o ofensivă masivă în presă pentru a distruge excelenta reputaţie a practicii, până atunci premiată şi lăudată inclusiv de Guvernul chinez. Aderenţii au fost demonizaţi, prezentaţi drept persoane periculoase, unele suicidare, ba chiar s-a recurs la înscenări mincinoase, precum aşa-zisa auto-incendiere din Piaţa Tiananmen. În acelaşi timp, aparatul de cenzură a internetului a blocat oamenii să afle adevărul despre ceea ce se întâmpla cu adevărat.

Şi, în timp ce presa de stat îi zugrăvea pe practicanţi în cele mai negre culori, aparatul de represiune s-a pus în mişcare cu toată greutatea. Mulţi dintre practicanţi s-au trezit luaţi cu forţa din casele lor şi aruncaţi, fără vreun proces, sau alţii după simulacre de procese, în închisori, lagăre de muncă forţată şi centre de spălare a creierului.

Mai mult, PCC a creat un organism specializat în persecutarea practicanţilor Falun Dafa – “Biroul 610” – o agenţie extrajudiciară care îşi desfăşura activitatea fără constrângeri la nivel naţional, amintind de vestitul Gestapo al naziştilor.

Sute de mii de oameni din toate categoriile sociale au fost aruncaţi practic în spatele gratiilor – alături de infractori de drept comun – pentru o aşa-zisă “reeducare” deşi nu greşiseră cu nimic.

Imagine de la un protest pașnic din 2017 – femeile, practicante Falun Gong, țin în mână poze ale victimelor persecuției din China.

În doar câţiva ani de la declanşarea campaniei de exterminare, ONU documentase deja zeci de mii de cazuri grave de tortură.

“Rapoartele descriu scene oribile, în care deţinuţii, dintre care mulţi sunt adepţi ai mişcării Falun Gong, mor ca rezultat al relelor tratamente, neglijării sau îngrijirilor medicale neadecvate. Cruzimea şi brutalitatea acestor acte de tortură sfidează orice descriere”, declara, în decembrie 2003, Asma Jahangir, Raportor Special al ONU pentru Drepturile Omului.

“Genocidul medical”

În scurt timp de la declanşarea persecuţiei, Partidul Comunist Chinez s-a trezit cu închisorile pline până la refuz de aderenţi Falun Dafa, care, în marea lor majoritate, nu aveau de gând să renunţe la practica ce le schimbase viaţa în bine. Problema suprapopulării devenea aşadar tot mai stringentăşi genera costuri consistente. Partidul a găsit însă rapid soluţia “salvatoare”: “valorificarea” practicanţilor Falun Dafa şi altfel decât punându-i la muncă forţată. Şi anume, prin vânzarea lor. Nu ca sclavi, nu în viaţă, ci pe “bucăţi”. Aşa au fost puse bazele unei industrii macabre de o amplore care nu cunoaşte asemănare în istoria omenirii: recoltarea forţată de organe pe scară largă, coordonată de stat. A urmat un adevărat “genocid medical”, unul care continuăşi în prezent şi care generează profituri fabuloase, piaţa transplanturilor din China cunoscând o evoluţie ce a îngrijorat întreaga comunitate internaţională.

Cum funcţionează maşinăria ucigaşă? Imediat după “internarea” în închisori şi lagăre, practicanţii Falun Dafa sunt supuşi unor analize medicale minuţioase, iar informaţiile rezultate sunt introduse într-o bază de date. Practic, PCC şi-a creat, aşa cum au remarcat experţii, o adevărată “bancă vie de organe”. Când apare cumpărătorul, “donatorii” compatibili ajung forţat pe masa de operaţie unde îşi găsesc sfârşitul. Cu alte cuvinte, s-au pus bazele unui sistem de stat care îşi omoară la comandă cetăţenii, pentru profit.

“Securitatea statului a lansat în 1999 campania de eliminare a Falun Gong. Până în 2001, peste 1 milion de aderenți Falun Gong încarcerați în sistemul Laogai [sistemul de lagăre de reeducare prin muncă forțată – n.r.] au fost supuși testelor medicale specifice, iar spitalele militare și civile chineze au început să-și extindă facilitățile de transplant “, remarca jurnalistul Ethan Gutmann, autor al unor investigații de anvergură pe această temă.

Iar cererea este masivă, din moment ce timpii de aşteptare pentru un organ compatibil au ajuns de ordinul săptămânilor, asta în timp ce în ţările civilizate ale lumii bolnavii pot sta pe liste şi vreme de câţiva ani.

Cum închisorile erau acum pline de “marfă umană”, această industria macabră a cunoscut o amploare fără precedent, centrele de transplant fiind înfiinţate unul după altul pe tot teritoriul Chinei.

Mulţi dintre “clienţi” vin de peste hotare, devenind astfel, cu sau fără voia lor, complici la crime. A luat practic naștere un fenomen nemaiauzit în lume – “turismul în scop de transplant”, având ca destinaţie China, țara care are organe disponibile la comandă pentru toți cei ce își permit să plătească prețul cerut.

“Dacă aveţi de gând să mergeţi în China pentru a obţine un transplant de ficat, în timpul celor trei săptămâni cât veţi sta acolo, înseamnă că cineva va trebui să programeze o execuţie. Va trebui să se găsească un prizonier sănătos, cu tipul de sânge şi de ţesut potrivit şi cu mărimea potrivită a ficatului, iar prizonierul trebuie să fie gata pentru ‘extragere’ înainte ca turistul care a venit pentru transplant să plece.” (sursa: cartea “Organele statului. Abuzul transplanturilor în China”)

Deşi insuficient mediatizat din varii interese (politice, economice etc.), subiectul recoltării forţate de organe de la “prizonierii de conştiinţă” din China a produs reverberaţii la nivel internaţional. Inclusiv Parlamentul European a adoptat rezoluţii care îl condamnă şi prin care cere regimului comunist de la Beijing să pună capăt acestei industrii macabre.

Iar în unele ţări, precum Israel, Taiwan, Spania, Australia şi Italia, acţiunile regimului comunist au produs schimbări ale legislaţiei fiind interzis inclusiv aşa-numitul “turism pentru transplant”.

Un raport independent publicat pe această temă în iunie 2016 releva o realitate înfiorătoare: spitalele specializate chineze au transplantat între 60.000 şi 100.000 de organe anual, începând cu anul 2000. Dacă luăm în calcul că persecuția ține deja de 20 de ani, cifrele care rezultă sunt realmente șocante.

“Regimul chinez s-a angajat în uciderea în masă a unor oameni nevinovaţi”, a declarat unul dintre autorii investigaţiei, David Matas, un renumit avocat de drepturile omului, care a catalogat “genocidul medical” desfăşurat de PCC drept “o formă a răului fără precedent pe această planetă”.

Vă invităm să urmăriţi documentarul Genocidul Medical: Crime în masă ascunse în industria transplantului de organe din China

Rezistenţă paşnică

Au trecut aproape două decenii de când Jiang Zemin a demarat campania de exterminare a aderenţilor Falun Dafa. Şi, în ciuda faptului că fostul dictator se aştepta ca practica să fie eradicată în trei luni de zile, în realitate s-a întâmplat exact contrariul. Falun Dafa nu numai că nu a dispărut, ci s-a extins în afara graniţelor, în peste 110 ţări. De-a lungul vremii, a primit mii de premii şi onoruri, iar fondatorul său a fost de cinci ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace pentru contribuţia adusă omenirii prin principiile şi beneficiile practicii.

La rândul lor, practicanţii Falun Dafa au dat, întregii lumi, un exemplu de curaj şi demnitate prin rezistenţa lor paşnică, dar hotărâtă, în faţa brutalităţii regimului comunist. Mulţi dintre ei, asumându-şi riscuri personale, au lucrat neobosit pentru a expune şi a opri atrocităţile.

Distribuirea de materiale informative pentru a cotracara propaganda de stat, expunerea oficialilor şi “călăilor” implicaţi în persecuţie în cadrul comunităţilor locale sau la nivel internaţional, acţiuni în justiţie, proteste paşnice în faţa ambasadelor şi consulatelor chineze din întreaga lume, petiţii către ONU semnate de milioane de oameni etc. – acestea sunt doar câteva dintre numeroasele abordări folosite de aderenţii Falun Dafa pentru a combate campania de exterminare.

Ca urmare a acestor eforturi neîncetate, mulţi chinezi au reuşit să vadă dincolo de minciunile şi propaganda defăimătoare a PCC şi nu de puţine ori au luat atitudine în mod concret pentru susţinerea practicanţilor Falun Gong. Mai mult, unii dintre cei care îi persecutau pe aderenţii Falun Dafa şi-au schimbat radical atitudinea: Freedom House şi alte surse au arătat că membri ai forţelor de ordine şi funcţionari din anumite localităţi protejează în mod activ rezidenţii Falun Dafa şi refuză să-i aresteze pentru activităţile lor de informare a publicului.

Expunerea atrocităţilor a declanşat în interiorul Chinei un val imens și constant de demisii din Partidul Comunist Chinez şi din organizaţiile sale afiliate, fapt ce a cutremurat din temelii regimul roşu.

La nivel internaţional se pot remarca, de asemenea, nenumărate luări de poziţie ferme şi deschise împotriva persecuţiei.

Cu toate acestea, crimele sunt încă în plină desfăşurare.

Când se va termina nedreptatea? Atunci când cei care nu sunt victime vor simţi la fel de multă indignare precum cei care sunt

– spunea Solon, conducător atenian din secolul 7

Un citat la care merită să reflectăm.

Sursa: Epoch Times România