Se împlinesc 60 de ani de la execuţia lui Toma Arnăuţoiu, ofițerul-erou din grupul Nucșoara, care a condus cea mai îndelungată din cele peste 200 de mișcări de rezistență anticomunistă din munți. Caracter drept și frumos, și-a trait cei 38 de ani de viață fără să cunoască compromisul, lașitatea, trădarea, deși, securitatea a putut pune mâna pe el și pe „haiducii” lui prin trădarea și lașitatea altora.
După aproape 10 ani în care a dejucat planurile unor armate întregi de milițieni, securiști și informatori porniți în cautarea sa, a fost excutat prin împușcare, în seara zilei de 18 iulie 1959, alături de fratele său, Petre și cei 14 partizani care i-au ajutat permanent. Execuția celor 16 eroi cunoscuți, și încă a altora 85, a căror nume s-a pierdut, a durat tot cursul nopții până pe 19 iulie.
Mișcarea de rezistență a partizanilor din munții României a fost, poate cea mai frumoasă și mai tragică luptă împotriva Răului adus pe lume de spectrul comunismului. Era de ajuns să pomenești numele Arnăuțoiu sau Ogoranu în anii 50, pentru a produce fiori reci de groază în rândurile unui regim instalat după toate regulile groazei.
După instalarea comunismului România devenea un mare lagăr de concentrare, dar au existat câteva sute de bărbați și femei care au rămas liberi, preferând să moară pentru o idee decât să se supună, ca mai toți ceilalți, celei mai aberante minciuni inventate vreodată.
Comunismul este cea mai mare crimă a omenirii, pentru că, înafară de distrugerea a milioane de vieți nevinovate, mai poartă și vina distrugerii continue. Distruge Adevărul, relativizându-l, amestecându-l cu Minciuna. Distruge urmele ororilor din trecut, pentru a le relua, sub alt chip și alt nume, în prezent. Distruge minți și distruge încă vieți, oriunde este încă prezent în lume. S-a ascuns cândva sub cuvinte ca „raiul pe pământ” și „binele poporului”; se poate ascunde acum sub noțiuni ca „nediscriminare”, „egalitate pentru toți”, „corectitudine politică”. Dar indiferent ce nume poartă, trăsăturile sunt mereu aceleași : răutatea,înșelăciunea, instigarea, vrajba, infiltrarea, jaful, eliminarea și controlul.
Astfel că cei care s-au opus comunismului, s-au opus acestor trăsături, refuzând Răul care le deforma nu doar viețile lor, ci și lumea întreagă.
Tinerii de astăzi nu înţeleg cum se trăia în anii ’40, în anii ’50. Oamenii sunt preocupaţi de treburile zilnice, pentru că uitarea ne apără de tot felul de lucruri, ne ajută să nu privim în urmă şi să vedem ce s-a întâmplat. Nu toţi oamenii au suportat să stea aliniaţi. Cred că manualul de şcoală e prea general, cred că ar trebui să fie predat comunismul, ca să înţelegem de ce a fost o reacţie la adresa lui. Este istoria noastră!
Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu
Cine erau acești oameni? De ce au marcat atât de puternic istoria recentă? Cum au rezistat?
Rezistența anticomunistă a început încă din 1944
Când, în martie 1944, Armata Roșie a invadat Bucovina de Nord, sute de români au fugit din calea terorii sovetice și a deportărilor, pentru a se refugia în păduri. Aceștia au înființat gherile antisovietice, în mici grupuri de până la 20 de persoane.
A fost primul act de rezistență, oficială. Exista un batalion special pentru asta, creat și antrenat pentru a lupta împotriva NKVD-ului. Constituit exclusiv din voluntari locali, acest batalion, care a atins un efectiv de 1378 de combatanți, nu avea să cum să țină piept urgiei de la Răsărit.
La sfârșitul lunii august, acești partizanii au fost învinși. Majoritatea au fost capturați de N.K.V.D. care i-a considerat “criminali de război politici”, deportându-i la muncă forțată în Siberia. Ultimii dintre ei au fost uciși sau capturați în martie 1945.
Alegerile din 1946, fraudate și masiv viciate și de intimidări, într-o țară ocupată integral de trupele sovietice, au favorizat fuziunea forțelor anticomuniste.
Cine au fost „Haiducii Muscelului”?
În primăvara anului 1948, după ce fruntaşii conduşi de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, reprezentanţii rezistenţei naţionale împotriva barbariei sovietice, fuseseră întemniţaţi, s-a declanşat, dintr-un instinct de salvare naţională, mişcarea armată în toţi munţii României.
Mişcarea ce se va înfiripa și avea să stăpnească poalele Făgărașului- din nordul județelor Muscel (Argeș, după 1949) și Dâmbovița- peste un deceniu, era un puternic semnal de alarmă pentru ce se întâmpla în țară. Ea urmărea înfricoşarea şi la nevoie pedepsirea celor vânduţi ruşilor care terorizau poporul şi distrugeau instituţiile de bază ale României.
În ianuarie-februarie 1948, colonelul Gheorghe Arsenescu reuşeşte să iniţieze în nordul judeţului Muscel (zona Bran-Rucăr-Dragoslavele-Stoeneşti-Cetăţeni-Măţău-Câmpulung) o grupare de oameni cu numeroase ocupații: avocați, foşti deputaţi, mari industriaşi şi proprietari de fabrici, mori şi tăbăcării, mici întreprinzători, ofiţeri activi şi deblocaţi, monahi şi preoţi, învăţători şi profesori, studenţi, muncitori şi ţărani.
Se generalizase disperarea oamenilor în faţa regimului instaurat prin forţă la 6 martie 1945; un regim apărat de trupele de ocupaţie şi sutele de consilieri sovietici, consacrat prin fraudarea alegerilor din 19 noiembrie 1946 şi debarasat de orice legătură simbolică cu tradiția sau cu Dumnezeu, prin alungarea familiei regale imediat după 30 decembrie 1947.
În decembrie 1948, Gheorghe Arsenescu demarează tratative la Bucureşti cu membrii familiei tânărului locotenent de cavalerie, Toma Arnăuţoiu – militar trecut forțat în rezervă, de către comuniști, în 1947- pentru formarea unui grup de rezistenţă pentru răsturnarea regimului comunist: o mică unitate militară în munţi.
Crezând că este imposibil ca România să fie abandonată, cei ce se vor numi „partizanii din munți” credeau că va urma un război între anglo-americani şi sovietici şi că vor putea neutraliza autorităţile comuniste locale, grăbind astfel schimbarea regimului.
În februarie 1949, colonelul Arsenescu, alertat de arestarea unor membri ai efemerului grup de la Dragoslavele iniţiat de el în 1948, pleacă în grabă, împreună cu Toma Arnăuţoiu, la Nucşoara. Aici li se alătură tatăl lui Toma, învăţătorul Ion (Iancu) Arnăuţoiu și fratele său, Petre Arnăuţoiu, precum și învăţătorul Alexandru Moldoveanu, preotul Ion Drăgoi şi fiul acestuia, studentul Cornel Drăgoi şi alţii. 16 persoane, printre care 4 femei, pun jurământ şi iau drumul munţilor.
Se formează, astfel, grupul de rezistenţă „Haiducii Muscelului”, condus de Gheorghe Arsenescu şi de Toma Arnăuţoiu şi este organizată o reţea de susţinători care să ajute cu alimente, îmbrăcăminte şi arme. Din reţea fac parte, printre altele, Elizabeta (Tuţa) Rizea și soțul acesteia, Gheorghe Rizea, Marina Chirca și sora sa, Ana Simion. Femeile vor avea o contribuţie esenţială pentru supravieţuirea grupului, a explicat Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu, fiica lui Toma şi a Mariei Plop, născută în munți, în cartea Luptătorii din munți. Toma Arnăuțoiu. Grupul de la Nucșoara.
Știind prea bine că Munții Făgărașului devenise un focar al luptei anticomuniste, Miliția și Securitatea au împânzit întreaga regiune, scotocind fiecare deal, cu propriile trupe, trecând la represalii chiar împotriva sătenilor doar bănuiți că ar avea legături cu mișcarea.
Colonelul Arsenescu – reuşeşte să scape cu viaţă din mai multe capcane întinse de Securitate cu ajutorul unor informatori, mai întâi la Nucşoara (19 iunie 1949), apoi la Bughea (21 septembrie 1949) şi la Câmpulung, iar din septembrie 1949 se ascunde în mai multe locuri, devenind practic invizibil pentru organele de Securitate. Arsenescu va sta ascuns până în 1961, când va fi descoperit prin trădarea unui vecin și executat la 29 februarie 1962.
Grupul lui Toma a rezistat datorită sprijinului consătenilor ataşaţi de familia Arnăuţoiu, o familie foarte iubită în sat. Sprijinul consta în primul rând din alimente, dar şi bocanci, pături, cojoace, îmbrăcăminte, binoclu, şi ocazional arme şi muniţie. Uneori mergeau și la cabane forestiere sau chiar turistice (Padina) rechiziţionând alimente şi alte obiecte, dar lăsând de fiecare dată o chitanţă semnată pentru a nu crea probleme cabanierilor. Confruntarea cu un grup de securişti care pozau în turişti a fost alt prilej de a face achiziţii utile. Prin intermediari, au intrat în posesia unui aparat de radio cu baterie, ceea ce le-a permis să fie la curent cu evenimentele din 1956 din Ungaria. Aprovizionarea era mai greu de făcut pe timp de iarnă, când partizanii evitau să se deplaseze pentru a nu lăsa urme în zăpadă. Au trebuit să se mute de mai multe ori din motive de siguranţă.
Ioana Voicu Arnăouțoiu, cea care va povesti epopeea haiducilor Muscelului, s-a născut într-o grotă
O grota, numită „Râpele cu brazi”, într-un versant stâncos, de lângă satul Poenărei i-a adăpostit pe ultimii supravieţuitori: Toma, fratele său Petre, Maria Plop, Constantin Jubleanu, precum şi copilul lui Toma şi al Mariei Plop. Maria era o tânără refugiată dintr-un sat de pe Prut în momentul intrării trupelor sovietice în ţară care lucrase la familia Arnăuţoiu. Se alăturase partizanilor şi a rămas în grup încă din aprilie 1949.
La 22 mai 1956, se naște Ioana, fetița Mariei și a lui Toma, botezată în casa preotului Ion Constantinescu din Poenărei. Pentru acest gest creștinesc și omenesc, preotul va fi executat, iar fiica lui, Iuliana, va face ani grei de temniță comunistă.
Prima fotografie din viaţa Ioanei a fost făcută din spatele miliţienilor care aveau armele îndreptate către ea, pe o scară improvizată, în braţele mamei care cobora din grotă. Avea 2 ani, era 20 mai 1958, iar mama sa, Maria Plop, ultima partizană capturată de comunişti din Făgăraş, fusese descoperită în munţi.
Nu-şi aminteşte nimic de părinţii ei și avea să afle abia în 1992 că este fiica „bandiților din munți”.
Arestarea haiducilor
Au fost prinși printr-un plan de trădare și înșelăciune pus la cale de Nicolae Pleșiță, care era la vremea aceea un locțiitor al șefului Securității din Pitești, ajuns mai apoi general.
La 20 mai 1958, fraţii Arnăuţoiu au coborât din grota lor la casa lui Grigore Poenăreanu, un fost coleg de-al lui Toma, pentru a ridica diverse lucruri. Ştiind de întâlnire, Securitatea, care îl șantajase și racolase pe Poenăreanu, îi trasase acestuia infamul ordin de a le oferi fugarilor ţuică, în care fusese pus un tranchilizant puternic. Odată îndeplinită misiunea, trupele de intervenţie aflate în preajmă au putut să-i prindă pe cei doi şi apoi i-au obligat să le indice locul ascunzătorii în care rămăseseră Maria Plop, copilul şi Constantin Jubleanu. Aceştia au fost somaţi să se predea. Maria Plop a coborât pe o scară de frânghie cu copilul în braţe. Constantin Jubleanu a tras asupra trupelor de Securitate, fiind ucis în schimbul de focuri. Arestaţii au fost duşi la sediul Securităţii din Piteşti şi anchetaţi timp de un an. Tribunalul Militar al Regiunii i-a condamnat la moarte pe fraţii Arnăuţoiu și pe cei 14 oameni care le-au fost alături în toți cei 9 ani.
”Dacă ar mai fi trăit fraţii mei şi ar fi văzut ce se petrece în ţara asta ar fi fost dezolaţi. Şi-ar fi dat seama că au murit degeaba”
Elena Arnăuţoiu (100 de ani), sora fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu, s-a stins din viață pe 30 iunie, anul acesta. Pentru că nu și-a trădat frații și nici cauza acestora, sora mai mica a fraților Arnăuțoiu a petrecut aproape şapte ani în teribilele lagăre comuniste. Suferința i-a fost dublată și de faptul că și-a văzut ambii părinţii chinuiți și ei în închisori (mama sa a murit după 10 ani de închisoare) unde și-au găsit și sfârșitul.
În mai multe interviuri, Elena-Ion Arnăuţoiu era extrem de dezamăgită de tot ce se întâmplă în România: ”Am 99 de ani şi am trăit toate epocile astea”, spunea ea, într-un interviu acordat anul trecut ziarului Adevărul. „Şi îmi dau seama câtă demnitate era pe vremea când era Regele, câtă cinste, câtă omenie, câtă respect. Era cu totul altă viaţă. Dacă ar mai fi trăit fraţii mei şi ar fi văzut ce se petrece în ţara asta ar fi fost dezolaţi. Şi-ar fi dat seama că au murit degeaba. Asta este… Cum a fost România noastră, cu oameni cinstiţi, cu oameni harnici şi primitori, oameni care aveau unde munci şi cum e acum… Unii mor de foame, alţii pleacă în ţări străine să îşi câştige pâinea de toate zilele. Ruşine pentru ţara noastră!”.
Marea tristețe a Elenei Arnăuțoiu a fost că, în toți acești 30 de ani de la căderea comunismului nu s-a spus încă adevărul întreg despre luptătorii împotriva comunismului, nu le-a fost reabilitată memoria și nu a reușit să găsească locurile în care au fost îngropați frații și părinții săi.
„Bandiții” din munți erau fruntașii satului- oameni cu un character nobil și o înaltă ținută morală
Întreaga noastră istorie recentă a anilor 1944-1962 e presărată cu martiri și eroi care și-au sacrificat viața în lupta de Rezistență națională anticomunistă, fie în munți, în închisori și lagăre de muncă forțată, sau în deportare, în Bărăgan, ”Siberia românească”.
Prestigiul familiei Arnăuțoiu în comuna Nucşoara, cât şi în tot judeţul Muscel, a fost temelia sprijinului necondiţionat, pe care fiii ei – Toma şi Petre – îl vor primi în lupta de Rezistenţă armată anticomunistă, din partea Nucşoarei, Corbi, Domneşti, Pietroşani, Câmpulung, Piteşti, Curtea de Argeş, etc.
Tatăl fraților Toma și Petre- Ion (Iancu) Arnăuțoiu– făcea parte din cele 3 generaţii de fruntaşi ai comunei Nucşoara. Ca învăţător timp de 40 de ani din care 20 directorul şcolii primare din comună şi inspector şcolar, Iancu Arnăuțoiu devine autoritatea cea mai de încredere, fiind “avocatul”, îndrumătorul şi sprijinitorul moral şi adesea, material al consătenilor săi, este el descris de nepoata fiului său mijlociu, Laurenția-Georgeta, fiica lui Anton Arnăuțoiu.
Iancu Arnăuțoiu, ca pedagog şi bun roman, cultiva – atât la copiii săi cât şi la elevii săi- dragostea până la sacrificiu faţă de ţară, neam şi credinţa, fiind un exemplu permanent.
Ca sublocotenent-rezervă, în Regimentul 2 Vânători de munte, participa în primul război mondial (1914-1918), iar în luptele de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, este decorat cu Ordine şi Medalii militare (“Steaua României”, ”Coroana României”, etc).
A fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc – Iuliu Maniu, coleg și prieten al lui Ion Mihalache şi fruntaş al partidului în judeţul Muscel (astăzi Argeş). A fost vizitat în Nucşoara de Regele Mihai- Voievod de Alba-Iulia șiDumitru Alimănișteanu, în calitatea de Preşedinte al PNL.
Ca participant activ la Rezistenţa armată anticomunistă din munţii Muscelului şi ai Făgărașului- versantul sudic- şi-a susţinut fiii, sublocotenent Toma şi Petre, conducătorii grupului “Haiducii Muscelului”. A fost arestat în aprilie 1949, până în 1955 şi apoi în oct. 1958, până în 1962, anul morţii, în închisoarea din Botoşani.
Despre bunica sa, Laurenția, mama fraților Arnăuțoiu, Laurenția-Georgeta scrie că aceasta era, alături de soțul ei, un sprijin moral, educațional și material al consătenilor. Cu o ținută morală și sufletească de excepție, ea participa atât la împlinirile cât și la vicisitudinile vieții satului. Ea este arestată între 1949 și 1956 și apoi, după prinderea copiilor ei, din 1958 până în 1962, anul morții, în închisoarea de la Miercurea-Ciuc, unde se stinge, după o grea suferință, cu 2 săptămâni înainte de eliberare.
Toma Arnăuţoiu, născut la 14 februarie 1921, a fost al doilea fiu al învăţătorului Ion şi al Laurenţiei Arnăuţoiu. Iancu şi-a educat copiii să-şi iubească ţara, neamul şi regele, însă, în ciuda dorinţei sale ca Toma să rămână învăţător în sat, acesta s-a înscris, în anul 1942, la Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie „Regele Ferdinand I“, de unde a fost detaşat, în anul 1943, la Regimentul de Gardă Călare. Din septembrie 1944, luptă pe frontul de vest în cel de-Al Doilea Război Mondial şi, în doar două luni, primeşte Ordinul Coroana României, clasa a V-a, cu spade şi cu panglică de Virtute Militară şi Frunze de Stejar. La 26 decembrie 1944 este rănit în luptele din Ungaria dar, după trei luni de spitalizare, revine în activitatea militară la Regimentul 5 Roşiori. La 20 iunie 1946, este mutat la Regimentul de Gardă Călare, iar la 6 august 1947 este avansat la gradul de locotenent. La 9 august 1947, orânduirea comunistă îl trece în rezervă.
În noaptea execuției, l-au dus în lanţuri la marginea gropii. “A refuzat să fie legat la ochi şi a spus: ‘Vreau să văd cu ochii mei glonţul care mă va ucide‘. Ultimele sale cuvinte au fost: ‘Trăiască Armata Română!‘. Au tras în el, n-a murit de primul glonţ, l-au aruncat în groapă şi au turnat var peste el, aşa a murit”, povestea sora sa, Elena Arnăuțoiu.
Condamnările partizanilor însumează peste 2000 de ani
În noaptea de 19 iulie 1959, coordonatorii formaţiunii de partizani „Haiducii Muscelului”: fraţii Petre şi Toma Arnăuţoiu, preoţii ortodocşi: Nicolae Andreescu, Ioan Constantinescu şi Ion Drăgoi; învăţătorii: Ion Mica, Alexandru Moldoveanu, Nicolae Niţu şi Gheorghe Popescu; ţăranii: Nicolae Băşoiu, Titu Jubleanu, Benone Milea, Constantin Popescu, Ioan Săndoiu, Nicolae Sorescu şi Gheorghe Tomeci erau executaţi, la Închisoarea Jilava, printr-o sentinţă criminală, ca „elemente duşmănoase, foşti membri ai partidelor istorice, care au organizat bande teroriste în nordul fostelor judeţe Argeş şi Muscel, pentru a desfăşura o activitate contrarevoluţionară împotriva statului şi regimului democrat-popular”. [Sentinţa Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară nr. 107. Colegiul de Fond].
Susţinătorii devotaţi ai Rezistenţei armate anticomuniste de pe versanţii sudici ai Munţilor Făgăraş au fost condamnaţi, de asemenea, de către tribunalele militare ale regimului comunist, la pedepse privative de libertate (temniţă grea, muncă silnică, închisoare corecţională) însumând peste 2000 de ani !…
„Nu toţi au suportat să stea aliniaţi“
„Tinerii de astăzi nu înţeleg cum se trăia în anii ’40, în anii ’50. Oamenii sunt preocupaţi de treburile zilnice, pentru că uitarea ne apără de tot felul de lucruri, ne ajută să nu privim în urmă şi să vedem ce s-a întâmplat. Nu toţi oamenii au suportat să stea aliniaţi. Cred că manualul de şcoală e prea general, cred că ar trebui să fie predat comunismul, ca să înţelegem de ce a fost o reacţie la adresa lui. Este istoria noastră!“, scria Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu, fetița născută în munți a lui Toma și a Mariei, astăzi violonistă la Filarmonica George Enescu.
