Acordurile de utilizare ale telefoanelor chinezeşti vă obligă să respectaţi cenzura chineză

Foto: pixabay.com

Dacă folosiți un telefon chinezesc, asigurați-vă că citiți termenii și condițiile de utilizare ale acelui dispozitiv. S-ar putea să vă lăsați la mila legii chineze.

Dacă utilizați un smartphone Xiaomi de exemplu, este posibil să fi acceptat în mod involuntar că „suportați toate riscurile și că vă asumați responsabilitatea legală” pentru a nu vă angaja în activități pe care regimul chinez le-a interzis.

În conformitate cu cele scrise în termenii și condițiile Xiaomi, v-ați limitat de fapt destul de mult.

În primul rând, vă împiedică să vă opuneți principiilor Constituției Republicii Populare Chineze. De asemenea, nu aveți voie să dezvăluiţi secretele de stat și să subminaţi guvernul chinez.

Condițiile de utilizare ale Xiaomi, 22 mai 2020, https://www.mi.com/global/about/agreement

Dacă credeți într-un Tibet liber, într-un Taiwan independent sau într-un Hong Kong democratic, atunci încălcați acordul de utilizare al Xiaomi, deoarece vă interzice „să subminați unitatea națională”.

De asemenea, aveți grijă dacă sunteți spiritual sau credeți într-o religie. Acordul spune că trebuie să urmați regulile regimului chinez cu privire la suprimarea religiei și că nu mai puteți submina „politica religioasă națională”.

Dacă scrieți despre budismul tibetan sau despre creştini, este posibil să încălcați regulile cu privire la ceea ce regimul chinez numește „culte”. De asemenea, nu puteți scrie nimic despre convingeri pe care regimul le numește „superstiții”.

Când vine vorba de știri și politică, acordul vă interzice să „răspândiți zvonuri”. Când discutați despre știri, asta înseamnă de obicei, că nu aveți voie să spuneți lucruri care nu se aliniează regulilor aprobate de stat prin intermediul canalelor de ştiri oficiale ale regimului chinez.

De asemenea, i-ați acordat companiei Xiaomi „dreptul de acces” la contul dvs.

În condițiile de utilizare al Xiaomi, la secțiunea “Limitări și restricții ale drepturilor”, astăzi stă scris următoarele:

Sunteți de acord să vă asumați toate riscurile și răspunderea legală pentru următoarele activități, în timp ce utilizați site-ul sau serviciile:

Pentru opunerea principiilor de bază stabilite în Constituție și în alte reglementări;

Pentru periclitarea securității naționale, pentru scurgerea secretelor de stat, pentru subminarea guvernului și compromiterea unității naționale;

Pentru dăunarea onoarei și intereselor naționale;

Pentru incitarea la ura etnică sau discriminare etnică și compromiterea unității naționale;

Pentru subminarea politicii naționale privind religia, pentru promovarea cultelor și a superstițiilor;

Pentru răspândirea de zvonuri, tulburarea ordinii sociale, compromiterea stabilității sociale;

[…]

Orice alt fel de conținut interzis de legile și reglementările administrative.

Xiaomi nu este singura companie care are astfel de cerințe. Companiile de tehnologie chinezești, inclusiv Huawei au acorduri similare cu utilizatorii.

Condițiile de utilizare ale Huawei, 22 mai 2020, https://consumer.huawei.com/en/legal/eula/
Condițiile de utilizare ale Huawei, 22 mai 2020, https://consumer.huawei.com/en/legal/eula/

În condițiile de utilizare ale Huawei, astăzi stă scris următoarele:

Vă rugăm să citiți cu atenție acest acord înainte de a utiliza dispozitivul Huawei sau de a descărca o actualizare software menționată în acest acord. Folosirea unui dispozitiv Huawei sau descărcarea acestei actualizări software, vor fi considerate ca fiind acceptul dvs. privind restricțiile menționate în acest acord. În caz contrar, nu folosiți niciun dispozitiv Huawei și nu descărcați această actualizare software.

[…]

Consimțământ pentru utilizarea datelor

DATELE COLECTATE DIN DISPOZITIVUL DUMNEAVOASTRĂ ÎN TIMPUL UTILIZĂRII, POT FI PROCESATE SAU TRANSFERATE CĂTRE HUAWEI ȘI ASOCIAȚII SĂI ÎN ȚĂRI DIN AFARA ȚĂRII UNDE LOCUIȚI. ACEASTA ÎNSEAMNĂ CĂ DATELE POT FI TRANSFERATE SAU ACCESATE DIN ALTE JURISDICȚII CARE SE AFLĂ ÎN AFARA ȚĂRII UNDE FOLOSIȚI PRODUSELE SAU SERVICIILE HUAWEI. ACESTE JURISDICȚII POT FI AVEA LEGI DE PROTECȚIE A DATELOR DIFERITE, SAU ASEMENEA LEGI POT CHIAR NICI SĂ NU EXISTE.

[…]

Soluționarea litigiilor

Validarea, interpretarea, modificarea, îndeplinirea și soluționarea litigiilor prezentului acord sunt reglementate de legile Republicii Populare Chineze. […] Sunteți de acord că prezentul acord este semnat în districtul Longgang, Shenzhen. Dacă apare o dispută cu privire la conținutul prezentului acord, disputa se soluționează prin negocieri amiabile. În cazul în care litigiul nu poate fi soluționat prin negocieri, oricare dintre părți poate trimite disputa la Curtea Poporului cu jurisdictie în locul semnării. Veți beneficia de asemenea, de orice prevederi legale ale țării/regiunii în care sunteți rezidenți.

Condițiile de utilizare ale Huawei, 22 mai 2020, https://consumer.huawei.com/en/legal/eula/

Textul din acorduri este acolo de ceva timp. Potrivit arhivelor site-ului Xiaomi, părţile care interzic discuțiile despre „culte” și „superstiție” și cerințele de a respecta constituția regimului chinez au fost adăugate în octombrie 2014.

Totuși, îngrijorător este ceea ce înseamnă de fapt aceste standarde pentru companiile străine de tehnologie care fac afaceri în China, precum și pentru utilizatorii de dispozitive chinezești importate din China.

Satiristul german Christoph Rehage a fost printre primele ținte străine ale acestor politici. În decembrie 2015, el a încărcat un videoclip pe YouTube în care l-a numit pe fondatorul Partidului Comunist Chinez (PCC) Mao Zedong, un „Hitler al Chinei”. În urma acestui act, un site web al Ligii Tineretului Comunist din China a cerut pedepsirea lui Rehage pentru încălcarea legii chineze, chiar dacă el locuiește în Hamburg. Ei au susținut că Rehage, care vorbește chineză, a făcut ca videoclipul să circule în China, iar prin acest fapt, au spus că Rehage a subminat suveranitatea internetului țării.

La începutul anului 2015, un editor din Hong Kong care a criticat liderii chinezi, a dispărut împreună cu alți patru colegi ai săi.

La 1 iulie 2015, Comitetul Național Permanent al Congresului Poporului a aprobat “Legea Securității Naționale”. Legea subliniază: „China trebuie să-și apere interesele de securitate națională pretutindeni” și, potrivit The Diplomat, aceasta „afectează aproape toate domeniile vieții publice din China – mandatul legii acoperă politica, armata, finanțele, religia, ciberspațiul, inclusiv ideologia și religia”.

Odată cu adoptarea “Legii Securității Naționale”, a mai fost adoptată o lege pe 27 decembrie 2015, denumită “Legea Contra-terorismului”. “Legea Contra-terorismului” a fost deosebit de controversată, deoarece impune firmelor străine de tehnologie să coopereze cu investigațiile regimului chinez – iar conceptul său de “Contra-terorism” este cu mult diferită de cea din Occident.

După cum a menționat The Diplomat, PCC are propria definiție a terorismului, care înseamnă „orice gând, discurs sau activitate care prin violență, sabotaj sau amenințare, își propune să genereze panică socială, să influențeze elaborarea de politici naționale, să creeze ură etnică, să submineze puterea de stat sau să divizeze statul”.

 Cu alte cuvinte, pe de o parte include terorismul, dar pe de cealaltă parte, „gândirea” și „vorbirea” sunt de asemenea ilegale, dacă aceste gânduri sau cuvinte contestă normele PCC.

Orice companie care dorește să facă afaceri în China va trebui să respecte aceste reguli. Dacă acordurile de utilizator ale companiilor chineze ne indică ceva, atunci este posibil să fim obligați să respectăm standardele regimului chinez privind conducerea totalitară sau, după cum afirmă avertismentul Xiaomi, să „suportăm toate riscurile și să ne asumăm răspunderea legală deplină”.

Sursă: The EpochTimes