Din anul 2006 tot mai multe dovezi arată că începând cu anul 2000, s-au procurat în mod forțat și fără consimțământ prealabil, organe sănătoase de la prizonieri de conștiință, în mare parte adepți Falun Gong.
În absența unui sistem de donații si distribuție de organe, rinichi, ficați și inimi au fost vândute la cerere pacienților din străinătate și elitelor locale care și le-au putut permite. Este raportat pe scară largă că în timpul detenției, deținuții de conștiință sunt supuși examenelor medicale forțate și a testelor de sânge. Înainte de disecție, victimele sunt ținute în centre de detenție asemănătoare lagărelor de concentrare, după care majoritatea resturilor rămase ale acestor corpuri sunt incinerate imediat.
Rapoartele arată că făptașii sunt oficiali ai Partidului Comunist Chinez, acționând în cârdășie cu chirurgi, autoritățile închisorilor și oficialități militare.
Constatări importante
• Perioade de așteptare extraordinar de scurte, transplanturile de organe în China pot avea loc în câteva săptămâni
În China, timpul de așteptare pentru un organ vital este de obicei mai mic de o lună, adesea de 1-2 săptămâni. 2 Unele spitale au dat publicității că operațiile de transplant pot fi programate în prealabil. Comparativ cu anii necesari pentru a găsi un organ compatibil în Canada, perioada de așteptare excepțional de scurtă din China este o dovadă a unui număr mare de donatori vii disponibili imediat ale căror organe sunt extrase la cerere.3
• Un volum mare al transplanturilor de organe, însă în China donarea de organe voluntară este aproape inexistentă
China se află pe locul al doilea în lume privind volumul transplanturilor de organe. Cu toate acestea, în China nu a existat nici o donare de organe până în 2003. Dr. Sharif et al. (2014) a subliniat că “între anii 2003 și 2009 în China au existat doar 130 de organe donate liber, raportat la populația vastă de peste 1,3 miliarde. Dacă se aplică această rată medie de consimțământ a populației chineze, masei de prizonieri, ar necesita milioane de execuții în fiecare an pentru a asigura o cantitate suficientă de organe donatate pentru cele 10.000 de transplanturi efectuate anual.”4 În absența unui sistem eficient de donare, organele de unde provin?
• Anchete independente multiple estimează că zeci de mii de practicanți Falun Gong au fost uciși pentru a alimenta profitabila industrie chineză de transplant de organe
Fostul secretar de stat pentru Asia Pacific, David Kilgour și avocatul internațional pentru drepturile omului, David Matas, au investigat problema recoltării forțate de organe în China începând cu anul 2006. În cartea lor “Recoltarea sângeroasă”, Kilgour și Matas au constatat că numai pentru perioada 2000-2005, sursa celor 41.500 de transplanturi efectuate în China este necunoscută.5 Ei au ajuns la concluzia că singura explicație plauzibilă pentru sursa organelor, sunt practicanții Falun Gong. Constatările lor sunt în concordanță cu ale altor anchetatori independenți, cum ar fi Dr. Lavee din Israel și dr. Kirk Allison din Statele Unite.
În noua sa carte “Carnagiul: Uciderea în masă, recoltarea de organe şi soluţia secretă a Chinei împotriva disidenţilor săi”, analistul veteran pe probleme despre China, Ethan Gutmann, a prezentat noi dovezi privind recoltarea de organe orchestrată de statul chinez. Potrivit estimării sale, în perioada 2000-2008, cel puțin 65.000 de practicanți Falun Gong au fost uciși pentru organele lor.6
Transplantul forțat de organe este o afacere profitabilă în China, care generează un câștig financiar imens pentru statul chinez. Mai jos este o listă de prețuri postată pe site-ul unui spital chinez:7
Rinichi 62.000 USD
Ficat 98.000-130.000 USD
Ficat – rinichi 160.000-180.000 USD
Rinichi-pancreas 150.000 USD
Plămâni 150.000-170.000 USD
Inimă 130.000-160.000 USD
Cornee 30.000 USD
Comunitățile internaționale condamnă China și îi cer să oprească aceste crime împotriva umanității
Dovezile și concluziile sugerează crime împotriva umanității pe scară largă, fapt care a determinat înființarea grupului de susținere pentru etica medicală, Doctorii Împotriva Recoltării Forțate de Organe (DAFOH). DAFOH a inițiat o petiție globală iar în 3 ani consecutivi a strâns peste 2 milioane de semnături din întreaga lume care au fost prezentate Biroului Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, invitând Națiunile Unite să investigheze și să condamne recoltarea forțată de organe de la prizonierii de conștiință din China. DAFOH a documentat mult suport din întreaga lume la acest abuz al transplanturilor.
Pe lângă moțiunea canadiană adoptată în unanimitate de Subcomisia Afacerilor Externe pentru Drepturile Internaționale ale Omului din 2015, cele mai importante sunt:
• Ca reacție la abuzul transplanturilor din China, Israelul a implementat una dintre cele mai puternice legi pentru a preveni intersecția cu problema recoltării de organe a Chinei. Israelul a adoptat o lege în 2008 pentru a interzice vânzarea și brokerajul de organe. Legea a oprit de asemenea finanțarea prin sistemul de asigurări de sănătate, a transplanturilor efectuate în China pentru cetățenii israelieni.
• În 2010, Spania a implementat o lege privind transplanturile care face ca brokerajul cu organe din China să fie o infracțiune penală.
• În decembrie 2013, Parlamentul European a adoptat o rezoluție privind această problemă, condamnând practica inumană a Chinei.9
• Comisia pentru Afaceri Externe împreună cu Subcomisia pentru Asia – Pacific a Camerei Reprezentanților din Statele Unite au adoptat Rezoluția nr. 281, prin care se solicită încetarea recoltării de organe din China. (30 iulie 2014).10
• O rezoluție similară (Rezoluția nr. 343) care a fost adoptată de Comisia pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților din Statele Unite în iunie 201611 solicită încetarea recoltării de organe din China.
• În martie 2015, Italia a adoptat un proiect de lege, care penalizează persoanele care comercializează, vând sau fac trafic cu organe.
• În iunie 2015, Taiwan și-a modificat legea privind transplantul de organe umane pentru a interzice turismul de transplant și a interzice utilizarea organelor obținute de la prizonierii executați.12
• Senatul Australian a adoptat în unanimitate o moțiune în 2013, cerând Chinei să oprească recoltarea forțată de organe. Multe spitale au eliminat programele de formare în tehnologiile de transplant de organe pentru medicii chinezi și au interzis programele comune de cercetare cu China privind transplantul de organe.
Multiplele anunțuri ale Chinei prin care promite interzicerea utilizării organelor obținute fără consimțământ este doar un exercițiu de relații publice
În fața presiunii internaționale de a pune capăt practicii inumane, au fost făcute numeroase declarații și anunțuri din partea autorităților chineze și s-a semnat o rezoluție cu comunitățile medicale internaționale pentru a nu mai folosi organele prizonierilor executați. Cu toate acestea, dovezile arată că recoltarea forțată de organe a practicanților Falun Gong este încă în desfășurare.
În ianuarie 2015, China a anunțat că a încetat să folosească organele prizonierilor executați, pentru transplanturi. Experți medicali din diferite părți ale lumii și-au exprimat scepticismul în scrisoarea publicată în The Lancet prin care resping afirmația Chinei. Ei au subliniat că schimbarea anunțată de China, redefinește doar prizonierii, în “cetățeni care au dreptul de a-și dona organele”.13
Persecuția împotriva Falun Gong ca o condiție prealabilă pentru recoltarea forțată de organe
Falun Gong sau Falun Dafa este o practică de meditație înrădăcinată în cultura antică chineză. Cuprinde un set de exerciții de meditatie și are ca fundamente principiile Adevăr, Compasiune și Toleranță. A fost făcută publică în China în 1992 și este practicată în mod liber în peste 100 de țări din întreaga lume.
În anii 1990, conform estimării guvernului chinez, existau aproximativ 70-100 de milioane de persoane care practicau Falun Gong în China. La vremea respectivă a fost promovată în mod deschis de autoritățile chineze. Cu toate acestea, în interiorul conducerii partidului, formată din cei mai înalți lideri comuniști, a apărut o frică irațională că Falun Gong care este apolitic este o concurență ideologică, datorită independenței sale, popularității și a fundamentului spiritual tradițional.
În iulie 1999, liderul Partidului Comunist, Jiang Zemin, a lansat o campanie de eradicare a Falun Gong printr-o propagandă extinsă de ură, arestări arbitrare, detenții în masă, tortură, crime și recoltare forțată de organe, ceea ce a condus la zeci de mii de decese.
În 2006, fostul raportor special al Naţiunilor Unite pentru tortură a raportat că practicanții Falun Gong reprezintă 66% din cazurile de tortură din China. El a spus: “cruzimea și brutalitatea acestor acte de tortură depășește orice descriere” și “tortura este sistematică și pe larg răspândită în China”.14
De la declanșarea persecuției împotriva Falun Gong, între 450.000 până la un milion de practicanți Falun Gong existau în închisori sau în alte instituții de detenție pe termen lung (inclusiv în lagărele de muncă forțată mai vechi) în China la un moment dat.15
În raportul anual al Departamentului de Stat al SUA privind Drepturile Omului din China, din perioada 2006-2009, s-a afirmat în fiecare an că “unii observatori străini au estimat că practicanții Falun Gong au constituit cel puțin jumătate din cei 250.000 de deținuți înregistrați oficial în lagărele de reeducare prin muncă”.16
Referințe:
1. http://stoporganharvesting.org/what-people-are-saying
2. http://dafoh.org/
3. Matas, D. & Trey, T. (2012). Organele Statului: Abuzul Transplanturilor în China http://organelestatului.com/
4. Sharif, A., Fiatarone Singh, M., Trey, T., & Lavee, J. (2014). Obținerea organelor de la prizonierii executați în China. American Journal of Transplantation, XX, 1-7.
5. Matas, D. & Kilgour, D. (2009). Recoltarea Sângeroasă: Uciderea practicanților Falun Gong pentru organele lor. http://recoltareasangeroasa.com/
6. Gutmann, E. (2014). Carnagiul: Uciderea în masă, recoltarea de organe şi soluţia secretă a Chinei împotriva disidenţilor săi http://ethan-gutmann.com/the-slaughter/
7. http://archive.edoors.com/render.php?uri=http%3A%2F%2Fen.zoukiishoku.com%2Flist%2Fcost.htm+&x=16&y=11
8. http://dafoh.org/people-wish-end-forced-organ-harvesting-resolutions-and-proclamations/
9. http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=TA&reference=P7-TA-2013-0603&language=EN&ring=P7-RC-2013-0562
10. http://foreignaffairs.house.gov/bill/h-res-281-expressing-concern-over-persistent-and-credible-reports-systematic-state-sanctioned
11. https://www.congress.gov/bill/114th-congress/house-resolution/343/text
12. http://www.theepochtimes.com/n3/1417963-the-killing-of-falun-gong-for-their-organs-whats-new/
13. http://www.thelancet.com/journals/lancet/article/PIIS0140-6736(15)60480-9/fulltext
14. Comisia Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului: Raportul lui Manfred Nowak, raportorul special pentru tortură și alte tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, cu privire la misiunea sa în China, din 20 noiembrie până în 2 decembrie 2005(E/CN.4/2006/6/Add.6), March 10, 2006.http://www.ohchr.org/english/bodies/chr/docs/62chr/ecn4-2006-6-Add6.doc
15. Gutmann, E. (2014). Carnagiul: Uciderea în masă, recoltarea de organe şi soluţia secretă a Chinei împotriva disidenţilor săi http://ethan-gutmann.com/the-slaughter/
16. http://2001-2009.state.gov/g/drl/rls/rm/2005/50110.htm
Sursa: DAFOH