(Epoch Times)
Dacă ne gândim la “iubire liberă”, ne-ar putea veni în minte imagini de la Woodstock, decât Rusia Sovietică de la începutul secolului al XX, dar de fapt, a fost regimul comunist timpuriu care a întreprins probabil cea mai ambițioasă încercare de a dezlănțui sexualitatea umană din istorie – cu rezultate previzibile.
De îndată ce comuniștii au preluat puterea în 1917 în Rusia, ei au început să adopte sistematic politicile care urmau doctrinele lui Karl Marx. Visul lor asupra unei utopii materialiste putea fi atins “numai prin răsturnarea forțată a tuturor condițiilor sociale existente”, după cum a scris Marx în “Manifestul comunist”.
Comuniștii au văzut angajamentul față de familie ca fiind un obstacol în a face oamenii devotați să urmărească utopia lor materialistă.
Aceasta a inclus nu numai confiscarea “mijloacelor de producție”, cum ar fi fabricile și pământul, ci și dezintegrarea instituției familiei. Comuniștii au văzut angajamentul față de familie ca fiind un obstacol în a face oamenii devotați să urmărească utopia lor materialistă. În schimb, oamenii trebuiau să trăiască în “uniuni libere”, împerechindu-se după dorință.
Mase de ruși, în special orășenii, au devenit convinși urmând linia partidului că constrângerea morală a dorinței sexuale, care era înrădăcinată în etica familiei, nu avea nici un beneficiu și era în schimb dăunătoare.
Comuniștii au convins femeile că gătitul pentru familiile lor și creșterea propriilor copii le-a făcut “sclave”. Lucrând în fabrici de stat, spuneau ei, femeile ar fi fost mult mai “libere”.
Cum rămâne cu copiii rămași în urmă? Ei trebuiau să fie despărțiți de mamele lor cât mai devereme posibil – adunați în grădinițe, centre de îngrijire de zi și mai târziu în școli – să fie crescuți de stat pentru a fi următoarea generație de elemente “eliberate” în mașina socialistă.
După legea și tradiția rusă, soțiile erau dependente material de soții lor, în timp ce soții aveau obligația de a îngriji și asigura toate cele necesare pentru soțiile lor și întreaga familie.
La acea vreme, rușii se bucurau de un anumit grad de libertate religioasă, iar credințele individuale erau lăsate să guverneze regulile căsătoriei. Divorțul era limitat doar pentru rezolvarea unor situații precum infidelitatea (doar cu doi martori), abandonarea sau impotența.
Comuniștii au eliminat și denunțat legile și tradițiile în mod masiv, exact cum a dictat Marx, și au pus în aplicare Codul Familiei din 1918. Legea era descrisă precum “nimic mai puțin decât cea mai progresistă legislație familială pe care a văzut-o lumea vreodată “, scrie Wendy Goldman, profesor de istorie la Universitatea Carnegie Mellon și expert în istoria Rusiei, în cartea sa “Femeile, statul și revoluția”.
Nunțile religioase nu mai erau considerate valide. În schimb, au fost înființate birouri de înregistrare, unde oamenii puteau veni pur și simplu să se înregistreze ca fiind căsătoriți. La fel de ușor, la cererea oricui dintre parteneri, ei puteau cere divorț.
“Procesul de divorț este atât de simplu încât nu există nici pierdere de bani și nici de timp. Conform legii actuale, actul de dizolvare a unei căsătorii poate fi încheiat în 15 minute “, scria P. Zagarin, scriitor rus, despre familie în 1927.
Ideea era aceea de a “elibera” femeile de căsătorie și implicit de familie. Dar în schimb, regimul le-a dat bărbaților scuza perfectă de a-și abandona familiile. Mulți bărbați au descoperit dintr-o dată că nu aveau “nimic în comun” cu soțiile lor, în timp ce, la scurt timp după divorț, aceștia descopereau asemănări izbitoare cu femei mai tinere, ‘neîmpovărate’.
Până la sfârșitul anului 1918, aproape 7.000 de cupluri au divorțat numai în Moscova, în timp ce mai puțin de 6.000 s-au căsătorit. În 1927, Moscova înregistra 9,3 divorțuri la 1000 de persoane – aproape de trei ori mai multe decât în New York în 2014.
La nivel național, în prima jumătate a anului 1927, una din patru căsătorii se termina cu divorț – cu aproximativ 50% mai mult decât în Statele Unite, cu 3,5 ori mai mult decât în Germania și de 48 de ori mai mult decât în Anglia și Țara Galilor.
Încurajați de învățăturile comuniste a sexualității fără restricții, oamenii nu se mai oboseau nici măcar cu înregistrarea căsătoriilor.
“Marea majoritate a oamenilor nu consideră înregistrarea căsătoriei drept bază a relațiilor maritale. De fapt, uniunea voluntară devine tot mai răspândită “, scria A. Stel’makhovich, președintele tribunalului provincial din Moscova, în 1926.
Dacă câștigarea pensiei de întreținere pare dificilă în secolul 21, era cu atât mai mult în anii 1920 în Rusia. Sălile de judecată deveneau supraîncărcate cu cazuri privind obligațiile de întreținere pentru copii, iar bărbații găseau multe modalități de a evita plățile, cum ar fi schimbarea locurilor de muncă sau relocarea.
Un recensământ sovietic din 1926 a constatat că din 530.000 de femei divorțate, doar 12.000 primeau pensie de întreținere.
Și mai rău, după un deceniu de război, de război civil și Teroare Roșie, bărbații erau mai puțini la număr, ceea ce îi ajuta să se recăsătorească mai ușor.
Între timp, promisiunea că guvernul va avea grijă de copii, nu s-a îndeplinit nici pe departe. În anii 1926-27, grădinițile se ocupau de aproximativ 150.000 de copii dintr-o populație de 10 milioane.
La vremea respectivă, Vera Lebedeva, șefa departamentului pentru protecția mamei și copilului, a declarat: “Șubrezirea acestui legământ marital și ușurința divorțului creează mase de mame singure care poartă singure povara îngrijirii copilului. Imaginați-vă o astfel de femeie, fără sprijinul soțului dvs., cu un copil în grijă, concediată din cauza unei reduceri a personalului și alungată din casă … fără nici o posibilitate de a continua să vă întrețineți.
“Contrastul dintre idealul socialist a uniunii libere și condițiile de la acel timp, nu a fost niciunde atât de clar descris precum în spectacolul femeilor care se vindeau pe străzi”, scrie Goldman. ” Ideea că femeile erau libere și independente și că puteau intra într-o uniune după cum doreau s-a transformat într-o parodie “.
Conceptul uniunii libere a eșuat și mai mult în mediul rural. Divorțul însemna împărțirea între foștii soți a unor parcele de teren care erau deja mici, iar aceștia se puteau recăsători și divorța din nou și din nou, asta lăsând rapid pe toată lumea cu terenuri prea puține pentru a-și susține supraviețuirea. Pe de altă parte, dacă politicile ar fi ținut fermele întregi, femeile nu mai rămâneau cu nimic după divorț.
Unii ar fi putut pune eșecul “iubirii libere” pe lipsa contracepției, însă natalitatea era deja scăzută, ca să nu mai vorbim de numărul mare de victime ale războiului și Terorii Roșii. Aflându-se într-un dezastru demografic, Rusia avea de fapt nevoie de mai mulți copii, nu de mai puțini.
Unii ar fi putut argumenta că sovieticii aveau nevoie de mai multe creșe și grădinițe. Însă asta ar fi redus povara cu care se confruntau mamele singure cu doar puțin – de la sentimentul de devastatare interioară până la cel de foarte greu – lucruri pe care multe dintre mamele singure le pot atesta astăzi.
Unii ar fi putut spune că femeile aveau doar nevoie de mai multe locuri de muncă, însă în timp ce acest lucru le-ar fi putut diminua suferința, tot nu ar fi rezolvat problema fundamentală. “Chiar dacă o femeie lucra, divorțul însemna o scădere substanțială a nivelului său de trai”, a scris Goldman.
Pentru a întoarce un dezastru la nivelul întregii societăți, Uniunea Sovietică a abandonat până în 1936 ideologia “iubirii libere” și a revenit la politicile pro-familie, interzicând avortul, solicitând taxe substanțiale pentru divorț, impunând sancțiuni mai mari pentru abandonarea unei familii și încurajând femeile să aibă mai mulți copii.
“Ideea că statul și-ar asuma funcțiile familiei a fost abandonată”, a scris Goldman.
Sursa: Epoch Times
